...și altele

12 reguli învățate în ploaie

Nu am avut nevoie de Prima Evadare ca să ne murdărim și să ne facem ciuciulete. A fost suficient să plecăm la Mănăstirea Crasna pe o vremea instabilă.

A două ocazie pe care am avut-o să pedalez prin ploaie (prima a fost în drum spre mare) mi-a clarificat câteva reguli importante și utile pedalatului prin ploaie. Ți le spun și ție, poate îți vor fi de folos toamna aceasta. Dacă știi unele în plus, le aștept cu mare drag mai jos, în partea de comentarii.

  1. Este fain să pedalezi prin ploaie, asta până când începi să te uzi la picioare;
  2. Fii relaxat, oricum ploaia te va face ciuciulete;
  3. La fel ca atunci când mergi pe munte e bine să ai la tine o bluză de schimb;
  4. Hainele de schimb sigilează-le/pune-le în pungi impermeabile (încă de când pleci de acasă), altfel le vei căra degeaba;
  5. Doi saci de gunoi și niște șosete uscate ar fi de mare folos după ce se oprește ploaia. Pune-ți șosetele uscate în picioare, apoi sacii de gunoi sau niște pungi rezistente, apoi adidașii – nu vei mai simți atât de mult frigul;
  6. Vezi unde îți pui telefonul dacă vrei să mai funcționeze și după ploaie;
  7. Asigură-te că păstrezi distanță  între tine și cel din fața ta, frânele nu sunt foarte eficiente atunci  când sunt ude;
  8. Cu ochelari sau fără? Habar n-am, cu ei nu văd că se aburesc, fără ei nu văd că îmi intră ploaia în ochi; :))
  9. Cu cât pedalezi mai repede cu atât te vei uda  mai repede, mai ales pe spate și pe fund (asta în cazul în care nu ai apărători)…dar, până la urma ce contează? Oricum te vei uda din cap până în picioare, mai bine pregătește-te psihic pentru asta;
  10. Este mai bine să te încălzești urcând dealuri, decât să dârdâi coborându-le;
  11. Bălțile sunt un fel de Kinder cu surprize, niciodată nu știi ce poți găsi în ele (gropi, nisip, nămol, guri de canal), ocolește-le!
  12. Atunci când plouă, șinele de tramvai, cale ferată și bordurile vopsite îmi dau mari emoții.

BONUS

Asigură-te că la finalul turei te poți bucura de o baie fierbinte și un ceai bun cu ghimbir, dacă nu, măcar de un vin fiert sau un ceai cu rom…cu mult rom.

Cu toate astea, pedalatul prin ploaie îți dă un sentiment de libertate care te faci să simți că trăiești! Bucură-te cu toată ființa ta de acest sentiment unic!

4 gânduri despre „12 reguli învățate în ploaie”

Lasă un comentariu