7 locuri din România în care te îndrăgostești de toamnă

Cu siguranță există  zeci de locuri care au efectul acesta. Însă, cele de aici sunt primele care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la toamnă.

  1. Valea Prahovei – expoziție de picturi în aer liber

Oricât de des aș merge pe Valea Prahovei, tot nu m-aș plictisi de culorile ei de toamnă. Dacă mergi cu trenul, Valea Prahovei îți va părea o expoziție de picturi în aer liber. Merită să plătești „intrarea” pentru o vizită cu trenul dus-întors.

valea-prahovei-toamna
impresiituristice.ro

2. Brașov – o nebunie de culori

Am văzut Brașovul în toate anotimpurile. L-am cunoscut înzăpezit, l-am văzut înflorit, plin de lalele, l-am iubit și atunci când era mohorât, gri și plouat, însă cel mai frumos mi s-a părut toamna. Sunt multe locuri din Brașov care merită vizitate toamna, dar cred că cele mai fermecătoare sunt Aleea de sub Tâmpa, După ziduri, Poarta Ecaterina.

plimbare-tampa-1024x712
orașulmemorabil.r0

3. Pădurea Bogății

Știi acele fotografii epice de toamnă,  acele fundaluri pentru desktop din care nu lipsesc drumul asfaltat, apusul de soare, pădurea și frunzele căzând pe șosea? Drumul DN13 care trece prin Pădurea Bogății oferă cadrul perfect fotografiilor de genul acesta.

misty-foggy-road-autumn-beech-landscape-macro-deciduous-leaves-nature-trees-forest-pics-220568

4. Piatra Craiului și Masivul Bucegi – o călătorie deasupra norilor

Începând cu toamna urcările în Piatra Craiului și drumețiile spre platoul Bucegiului (și nu numai) îți aduc spre apus o călătorie deasupra norilor. „Inversiune termică” este denumirea fenomenului meteorologic care se produce în sezonul mai rece.

Prima dată când m-am aflat deasupra norilor a fost acum 4 ani pe creasta Pietrei Craiului. „Divin” este singurul cuvânt care îmi trece prin minte atunci când mă gândesc la acest fenomen. Este un fenomen care te amuțește… iar Piatra Craiului este locul în care faci liniște ca să lași natura și toamna să-ți vorbească

1361

164_1
silvique.ro

5. Siriu

pentru că….poze:

1374293_591259507586618_2033746292_n

lacul-siriu-in-plina-toamna
Auraș Mihaiu

6. Culoarul Rucăr-Bran

Toamna, Culoarul Rucăr Bran oferă  atât contraste de culori, cât și nuanțe asortate. Căsuțele și căpițele de fân se asortează cel mai bine cu toamna, iar Bucegiul și Piatra Craiului se dau în spectacol, aducând griul, albul și albastrul care contrastează cu restul decorului.

culoar-rucar
cristianistrate.blogspot.ro

7.Comuna Moeciu (satele Peștera și Măgura)  – trăiești toamna cu toate simțurile

În Moeciu, toamna este trăită prin toate simțurile: mirosul de lemn ars, gustul de fructe românești, accentul oamenilor de la țară, forma caselor, toate astea fac decorul să fie ideal weekendurilor liniștitoare de toamnă.

Decorul de aici îți dă poftă de citit, îndulcește ceaiurile calde, îți pune gândurile în ordine și îți prezintă cea mai interesantă lecție a acestui anotimp:

  • este minunat să ne detașăm de trecut și să lăsăm lucrurile să meargă de la sine chiar și atunci când știm că urmează o iarnă grea.

plimbare-si-fotografii-prin-pestera-rucar-bran_08

toamna-in-culoarul-rucar-bran-bucegi-piatra-craiului-sat-pestera_08
cartitaplimbareata.ro
 P.S. Ție ce locuri îți dau chef de toamnă?
Anunțuri

2 gânduri despre “7 locuri din România în care te îndrăgostești de toamnă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s