Ghidul traseului Nice-Barcelona – un traseu pentru bicicliștii îndrăgostiți de mare

Realizăm  cât de faine au fost unele călătorii abia atunci când se încheie. Fiind ocupaţi să le trăim, să ne bucurăm de fiecare magie a lor, nu ne rămâne timp să analizăm ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru. Ne bucurăm de prezent şi abia atunci când ajungem acasă ne dăm seama că ceva din noi este diferit…Ne-am schimbat, nu mai avem astâmpăr, nu ne mai mulțumesc  banalele întâmplări din zi, şi vrem să plecăm din nou la drum. Nu ne mai închipuim viața trăită între patru pereți, ci vrem să fim permanent liberi.

Asta am simțit atunci când m-am întors din cele 12 zile de pedalat prin Franța și Spania.

Nice -Barcelona cu bicicleta

Odată ce virusul călător te-a molipsit, greu îl mai poți domoli

Eu am domolit această „pacoste” scriind şi apoi visând şi plănuind alte noi călătorii.

Am avut nevoie de timp ca să pun ordine în zile, evenimente şi idei adunate în cele 12 zile de pedalat.

Am avut nevoie de curaj ca să revăd toate pozele şi filmuleţele, fără să fiu tentată să îmi dau demisia şi să îmi iau  lumea în cap. :)) Noroc că jobul pe care îl am e tot o pasiune de -a mea, altfel cred că  îţi scriam acum de pe o plajă însorită a unei ţări îndepărtate.

Din păcate sau din fericire (nu se știe exact), scriu din același minunat oraș Ploiești, cu emoția că povestindu-ți ție zilele care au fost, retrăiesc și eu fiecare clipă a călătoriei.

Cu răbdare şi curaj am reuşit, într-un final, să pun cap la cap toate aventurile trăite şi să pun totul în 12 articole structurate pe zile și povești. Cele 12 articole vor fi postate  pe rând, aici, pe blog.

Inițial m-am gândit că ar fi banal să stau să prezint fiecare zi în parte. Totuși  am ales să o fac gândindu-mă că este posibil să existe destui bicicliști români dornici să pedaleze pe coasta Mării Mediterane a Franței.  Cum informații în limba română despre acest traseu greu găsești, am zis că merită să strâng în 12 articole atât evenimentele trăite, cât și chestiile utile.

Așadar nu va fi un banal jurnal,  articolele vor conține:

  • hărți, trasee înregistrate pe Strava,
  • hărți și informații despre velotraseele pe care le-am străbătut în această expediție și care îți vor fi de folos în cazul în care dorești să pedalezi prin sudul Franței,
  •  detalii despre zonele mai dificile din traseu, dar și despre cele spectaculoase care musai trebuie înscrise în circuit,
  • informații despre Campinguri,  bilete de tren și aventuri cu trenul ș.a.

Dacă te hotărăști să îmi rămâi alături și să urmărești articolele până la final îți las pun mic „preview” și o mică introducere în atmosferă. Enjoy it și ne „vedem” articolul următor, Ziua 0 – Aterizați în Nice cu chef de aventură!

2.png

1

5

6

7

Va urma!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s