8 lucruri pe care doar iubitorii de vinuri le înțeleg

Fain e să fii copil, fain e să fii și adult. Frumusețea vieții de adult e că faci ce-ți taie capul fără să ceri voie, fără să ceri aprobări. Asta am realizat ieri când în timp ce citeam o carte mi-am dat seama că atmosfera cărții se potrivește perfect cu un pahar cu vin. Așa că am plecat la magazin să îmi cumpăr o sticlă cu vin pe care să o savurez în liniște. Am avut o satisfacție enormă să merg printre raioane și să-mi aleg vinul după bunul plac. Am lăsat intuiția să mă ghideze și să îmi spună exact ce poftește sufletul meu. Un vin rose demisec din 2016, aromat, jucăuș și delicios a fost alegerea perfectă. 

Deși intenția a fost să mă întorc acasă și să continui să citesc cartea pe care tocmai o abandonasem, întâmplarea m-a inspirat să scriu acest articol. Să las creativitatea dintr-un pahar de Beci’ Domnesc să își manifeste libertatea. Așa că iată ce a ieșit:

8 lucruri pe care doar iubitorii de vinuri le înțeleg

1. Un pahar cu vin înseamnă o poveste…

…o poveste pe care, conștient sau nu, o construiești prin gust, aromă și culoare. Poate că ai băut vin pe plajă, privind răsăritul. Pe munte, ascultând povești în jurul focului. Cu prietenii la majoratul tău.

Ai băut vin când te-ai îndrăgostit, când ai plâns și ai râs în același timp, când ai absolvit facultatea, când ai obținut primul tău job, când v-ați despărțit, când ai călătorit. Uneori, vinul este martorul tăcut al amintirilor tale. Este gustul impregnat adânc în arhiva memoriei tale. 

2. Vinul are ceva în comun cu omul pasionat de viață

…trecerea timpului îl face mai interesant, mai bun, mai atrăgător.

d42de5c235c262a43a0fb139abce31363. Vinul știe să facă dintr-o simplă zi o vacanță

Vinul nu se bea, se savurează. La fel și clipele asociate cu el. Cina se transformă într-un adevărat festin când ai un pahar cu vin,

– discuțiile devin mai apetisante,

– omul cu care vorbești îți este mai drag,

– cartea pe care o citești e mai captivantă,

– zâmbetul prietenei mai atrăgător, privirea mai caldă,

– muzica de pe fundal e mai aproape de suflet și viața în sine devine o înșiruire de lucruri simple, trăite intens. Parcă te afli într-o continuă vacanță. Vinul știe să celebreze cele mai simple momente din viața ta amplificându-ți cheful de viață și fericirile mărunte.

4. Vinul e o companie plăcută atunci când vrei să stai singur

Beciul DomnescNu te plictisește cu discuții interminabile, ci te provoacă să-ți iei timp pentru tine. Să te detașezi de haosul zilei, să te relaxezi după o zi grea de muncă, să-ți reîncarci bateriile, să îți așezi gândurile în ordine și să pui, pentru câteva momente, toate problemele pe pauză.

5. Vinul înțelege perfect femeile

Știe că femeile au multe filtre prin care privesc viața (asta ca să nu spun că sunt complexe, complicate și greu de înțeles). Sunt greu de mulțumit și de aceea există zeci de soiuri de vin, unul pentru fiecare stare de spirit în parte. Plimbându-mă printre raioanele din supermarket am observat că numai Beciul Domnesc are peste 7 tipuri de vin. Un tip de vin pentru fiecare latură a personalității tale.

  • Roze – pentru personalitatea energică și jucăușă;

  • Fetească Neagră – Demidulce – pentru firea ta conservatoare;

  • Sauvignon Blanc – Demisec – pentru latura ta elegantă;

  • Pinot Noir – Demisec – pentru cea prietenoasă și iubăreață;

  • Riesling – Sec – pentru calm și liniște, și asocierile pot continua în funcție de imaginația fiecăruia.

6. Dar și bărbații… De aceea există vinul alb și vinul roșu.

7. Vinul este despre amplificarea simțurilor

este despre gust, aromă, eleganță, culoare, textură. A degusta un vin înseamnă a înțelege fiecare caracteristică în parte, amplificându-ți, astfel, toate simțurile.

beciul domnesc 38. Vinul în combinație cu brânzeturile contribuie la crearea conexiunilor neuronale

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce vinul se degustă alături de brânzeturi, iată unul dintre răspunsuri: vinul conține rezveratrol, iar brânza conține calciu. Cele două elemente creează împreună, la nivel cerebral, o reacție care consolidează rețelele și conexiunile neuronale din creier. Așa că, data viitoare când înveți sau faci un lucru nou, celebrează reușita cu un pahar cu vin roșu și câteva brânzeturi.

În final mai spun doar atât. Toate aceste idei sunt rezumatul unui pahar cu vin. Deci, aș putea spune (ca BONUS 9) că vinul dă frâu liber imaginației și îți antrenează creativitatea. Așa că te provoc să alegi vinul, paharul, muzica și gândurile potrivite și să lași simțurile să-ți încânte prezentul. Viața te iubește! Joacă-te! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s