Bădârlegi-locul în care timpul a rămas în loc

Am observat că fiecare dintre noi are întipărit în minte și în suflet un loc al său cu ajutorul căruia poate da timpul înapoi. Sunt acele locuri în care, de fiecare dată când revii, te simți la fel ca ultima oară când ai fost acolo:  liniștit, liber, fericit, detașat de monotonii ș.a. Oricum ar fi, știi cum te vei simți acolo, chiar înainte de a pleca de acasă.

Pentru mine, Nehoiu este un astfel de loc, dar n-am să vorbesc acum despre el, ci o să relatez o mică întâmplare trăită în Bădârlegi pe care mi-am amintit-o de curând.

Să zicem că Bădârlegiul este pentru orășelul Nehoiu un fel de Berceni pentru București. Nehoiu este un orășel din județul Buzău, iar Buzăul, cu siguranță, știi unde este 😀

badarlegi

Bunica mea fiind din Nehoiu, am colindat dealurile de aici mulți ani și multe veri la rând. Una dintre zonele mele preferate, dar în care mergeam foarte rar, era cea despre care tocmai vorbesc. Pentru a ajunge la ea trebuia să trec râul Buzău, distrându-mă pe o punte din lemn care se clătina. Dacă nu se clătina îndeajuns, aveam eu grijă să sar pe ea până când începea să mi se facă frică :))

Iubeam străduțele din Bădârlegi. Mi se păreau foarte aproape de pădure și de munte. „Satul” se încheie cu un drum forestier care urcă ușor printr-o pădure de brad. De regulă, aici se încheia „călătoria” mea. Mă întorceam în Nehoiu, abia așteptând să trec din nou puntea peste râul Buzău.

Pe la 12 ani a fost prima dată când am depășit limita „călătoriei” mele. Eram cu mama și cu o prietenă. Am trecut de sat, am urcat prin pădure, iar la câțiva pași, ne-am întâlnit cu o bătrânică tare simpatică. Am citit în ridurile ei că avea în jur de 70-80 de ani. Ieşise „să-şi plimbe” cele 2 capre pe care le avea. I-am dat „bună ziua”, apoi ne-a întrebat dacă nu ştim, cumva, cât este ceasul.

– Este în jur de ora 18, i-a răspuns mama.

– Deci mai e puţin și trece trenul de ora 7. După el îmi dau seama cât e ceasul și când trebuie să mă întorc acasă.

(Fiind aproape de gară, din Bădârlegi poți auzi fiecare tren care trece prin Nehoiu)

Mama a mai schimbat câteva vorbe cu ea. Aflase că fetele ei erau tot din Ploiești, colege cu mama prietenei mele…Ca să vezi cât de mică este lumea.
Cinci ani mai târziu, am revenit pe acelaşi drum, de data asta cu o prietenă din Nehoiu. În acelaşi loc, pe la aceeaşi oră ne-am revăzut cu acea bătrânică simpatică. Era neschimbată, avea aceleaşi două capre care păreau mai îmbătrânite.

– Nu vă suparăţi ştiţi cumva cât este ceasul?

– Cred că este 6 fără ceva.

– Aaa… mai e puţin şi trece trenul de 19. El mă anunţă când să mă întorc acasă.
Purtând aceeași conversație, parcă am avut un deja-vu.  Aveam impresia că acestă simpatică „Cenușăreasă a pădurii”  care la ora 7 trebuia să plece, era, de fapt,  un străjer al altei lumi  pe care dacă îl abordezi puţin mai mult te poate teleporta în timp şi te poate ajuta să schimbi lucrurile din trecut care astăzi nu îţi mai plac :))

IMG_20160423_182102

Imaginaţia fiecăruia ar fi fost tare bogată în situația aceea: aceeași bătrânică, același loc, aceleaşi capre, dar cinci ani diferenţă.

De la această coincidența plăcută, pentru mine, Bădărlegiul a rămas locul în care timpul a rămas în loc… iar pozele făcute acolo nu cred că sunt departe de această realitate.

La fel ca și Nehoiu, Bădârlegiul a rămas locul în care trecutul meu este încă prezent.

IMG_20160423_183029IMG_20160423_183018

IMG_20160423_183109

IMG_20160423_183215

IMG_20160423_183045IMG_20160423_183126

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s