6 lucruri care au făcut veloexpediţia România-Bulgaria, o călătorie de neuitat

Ajunsă acasă, am senzaţia că toată călătoria a fost un vis derulat într-o mare viteză. Iar asta datorită şirului lung de întâmplări, locurilor vizitate şi zecilor de kilometri parcurşi. Ziua, parcă nu avea 24 de ore, ci mai degrabă urcări lungi şi coborâri antrenante, peisaje pe care ai fi vrut să le iei cu tine acasă, nu doar în poze, locuri în care ai fi vrut să rămâi mult timp, momente amuzante, clipe simple, dar mai mult decât perfecte.

Toate astea au dat timp şi contur zilei, şi nicidecum cele 24 de ore. Probabil, din acest motiv am avut sentimentul că am pedalat o săptămână întreagă, nu doar 4 zile.

Pe lângă toate astea, am simţit că prima mea veloexpediţie făcută alături de Adevăraţii VeloPrieteni, a avut:

1. Un start ploios, rece şi trist – iar despre asta am scris aici, separat pentru că începutul chiar a fost total desprins de celelalte zile. Parcă nu a avut nicio legătură cu restul expediţiei.

2. Peisaje mai mult decât încântătoare – dacă ar fi să fac un top 3 al celor mai frumoase zone din tot traseul, personal, l-aș face așa:

a) Faleza de la Krapeț pe care am admirat-o pedalând şi cu gândul că aş vrea să mă reîntorc aici, vara asta.

marius angel-krape
Photo Credits: Marius Anghel

Această prezentare necesită JavaScript.

Photo credits: Dragoș-Lucian Diaconescu

b) Urcarea de la Balcic

Balcic-Dragos-Lucian
Dragoş-Lucian Diaconescu

Această prezentare necesită JavaScript.

Photo credits: Dragoș-Lucian Diaconescu şi Marius Anghel

c) Traseul din judeţul Călărași

Această prezentare necesită JavaScript.

BONUSUL: toate locurile de campare ( Lacul Mostiștea – România; Onogur, Tyulenovo- Bulgaria); locuri care au venit ca o recompensă pentru finalul și începutul nostru de zi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Photo credits: Dragoș-Lucian Diaconescu şi Marius Anghel

3. Oameni frumoşi, veseli şi prietenoşi –  am simţit atmosfera generală a grupului ca fiind una caldă, prietenoasă şi fără prea multe „văicăreli” – nici nu aveam timp de ele. Doar pe urcările crâncene şi pe ultimii 15-20 km din zi, ne mai auzeai văitându-ne şi întrebând la fiecare oprire: “Dar mai e mult, cât mai avem?”. În rest, cred că veloexpediţia a stat sub semnul încrederii şi al voii bune, sau cel puţin, asta am simţit eu.

Nu ştiu de unde, unii dintre noi, mai găseau timp şi energie să râdă aşa cu poftă, să facă fotografii, să discute tot drumul, când eu una, câteodată, abia mai puteam să vorbesc coerent.

S-au făcut glume pe seama craterelor gropilor din asfaltul bulgăresc “aici trecem pe off-road, până acum am mers pe off-gropi” sau pe seama alergăturii noastre, “ATENŢIE, în 5 minute se plea…s-a plecat!”, “să-mi trimiţi şi mie poze de la Balcic, să ştiu şi eu pe unde am mers astăzi”.

Această prezentare necesită JavaScript.

4.  Momente antrenante şi motivante – singură nu aș fi reușit să duc la bun sfârșit tura asta. Atunci când simțeam că obosesc, trebuia să apară cineva cu o încurajare. Am văzut cât de mult contează să fie cineva care să te susțină doar prin simpla prezență sau doar prin faptul că îți povestea ceva ce îți distrăgea atenţia de la efortul fizic.

În grup era o energie care vrei, nu vrei, te ținea antrenat și făcea ca drumul tău să continue din inerţie.

Pedalam fără efort când eram în mijlocul sau în faţa grupului, și groaznic de greu când mă îndepărtam de el.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cei care mi-au dat adevărate lecţii legate de motivaţie şi ambiţie, au fost doi copii. O fată care a pedalat o mare parte din drum şi un băiat de 9 ani care a mers “cot la cot” cu noi, care dicta ritmul grupului alături de tatăl său în primele rânduri. Nu l-am auzit vreodată văitându-se că ar fi traseul prea greu pentru el. Mai degrabă ne-a spus că ritmul este prea lent pentru el. 9 ani, nişte gambe cât braţele unora de groase şi o energie, o ambiţie şi o motivaţie  inexplicabile pentru mine.

copilul birgilescu
Photo Credits: Dragoş -Lucian Diaconescu

5. Momente obositoare şi dureroase pe alocuri – cele mai dureroase momente din traseu au fost cele 3-4 urcări grele din Bulgaria, imediat ce am trecut graniţa + urcările lungi de la Balcic.

M-au scutit de febră musculară, dureri de spate sau crampe, cremele cu ardei iute, plasturii cu ardei iute luaţi de la Kaufland, aspirinele cu vitamina C şi unguentele antiinflamatoare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Deși ultima zi a fost cea mai scurtă (54 km, Tyulenovo – Krapeț – Vama Veche – Mangalia.) , mi-a părut cea mai dificilă, iar asta din 2 motive

  1. bătea vântul chiar din față, iar pe coborâre pedalam la fel ca pe urcare. Pe podul din Mangalia aveam senzaţia că stau pe loc.
  2. oboseala celor 4 zile se acumulase, plus de asta trebuia să ne grăbim să prindem trenul, aşa că ultima zi chiar a stat sub motto-ul: “Atât de aproape și totuşi…nu mai ajungem odată în Mangalia!!”  Cu toate astea tot ne-am oprit în Vama Veche să mâncăm nişte clătite cum numai în Vamă găseşti.

noi doi in vama13149854_1171895912841514_1092226830_n

6. O mulţime de lucruri care te schimbă – şi cred că acesta este sentimentul general al începătorului, proaspăt venit din prima lui veloexpediţie de 400 km. Ai impresia că ai plecat într-un anumit fel şi te-ai întors un om diferit.

Eşti mai încrezător şi îţi dai seama că drumul spre mare a fost doar startul unui şir lung de alte aventuri şi nebunii petrecute în şa şi pe 2 roţi. Eşti mai dornic de pedalat, mai energic, mai plin de viaţă, mai nerăbdător să îţi depăşeşti alte noi limite. Eşti mai dornic de a pleca din nou la drum pentru că ştii sigur, că dacă 400km au fost făcuţi, următorii vor fi realizabili, indiferent cât de mulţi ar fi.

avp5
Photo credits: Dragoş Lucian Diaconescu
lacul mostistea-cristi
Cristi Musashi

P.S: 

Aici sunt mulţumirile “din culise”; fără ele simt că articolul ar fi incomplet.

  • Îi mulțumesc lui Mircea că a stat lângă mine pe tot parcursul urcării de la Balcic, altfel m-aș fi dat jos de bicicletă de mult tip. Faptul că a pedalat el în preajma mea- parcă îl simțeam zicându-mi “Hai că poţi, hai că poţi!”- m-a ajutat enorm să duc la capăt ambiţia pe care o aveam încă de acasă (aceea de a nu mă da jos de pe bicicletă toată urcarea de câţiva km de la Balcic)
    
  • Îi mulțumesc Ioanei Deneş şi prietenului meu că au stat cu mine toată coborârea de la Balcic de care sincer, mi-a fost groaznic de frică.
    
  • Lui Bogdan care apărea de nu știu unde, cu un zâmbet larg și energic zicând, chiar pe urcări: “Hai Andreea, hai Andreea, schimbă viteza, hai că poţi!”
  • Lui Geo Geoopsy care  m-a apărat de vânt câţiva kilometri pe drumul dinspre Balcic. A contat foarte mult şi mi-a uşurat traseul câţiva kilometri.
  • Vecinului Marius Anghel din Ploieşti care ne-a ajutat cu bagajele şi cu care abia aştept să ieşim la alte câteva ture Prahovene, de data asta.
  • Şi însoţitorilor de drum lung - ne-am antrenat şi ne-am susţinut reciproc tot drumul, iar asta a contat şi a meritat.
  • Şi celui care mi-a zis hotărât şi sigur: “Anul acesta mergem cu bicicleta în Vamă!”
    
    
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s