Valea Spumoasă – relaxarea de duminică

Se pare că traseul din Piatra Mare i-a deschis mamei apetitul de „plimbărit”. După ce am terorizat-o „puțin” cu urcarea în Piatra Mare, mi-a zis „hai totuși să facem o plimbare așa de duminică și de final de concediu”. Alegerea ei a fost Valea Spumoasă din Bucegi, de care sinceră să fiu nu auzisem, dar după nume îmi suna extrem de bine. Valea Spumoasă = clar cascadă. Mi-a spus cum ajungem, ne-am făcut bagajul și am plecat în Bușteni. Căldura din oraș ne-a dat afară din casă și ne-a trimis direct la poalele Bucegiului, unde ne-am refugiat pentru câteva ore.

Cum am ajuns acolo?

Urmând harta de mai jos.

harta valea spumoasa

catsÎn spatele Hotelului Silva, aproape de locul de unde pleacă telecabina, pornesc mai multe trasee montane printre care și cel care duce spre Cascada Urlătoarea, Jepii Mari și cel spre Jepii Mici  (1).

Traseul nostru pornește în dreapta spre Jepii Mici și continuă până la următoarea bifurcație, unde se face iar dreapta spre stația de captare a apei, părăsind astfel traseul care duce spre Jepii Mici (2).

De aici nu mai există niciun fel de marcaj în afară de pancartele cu „ACCESUL STRICT INTERZIS” care vă anunță că sunteți niște rebeli aventurieri pe calea cea bună.

Pârâiașul ne însoțește aproape tot drumul (3), bazinul de captare a apei apare și el însoțit imediat de o cruce. De aici nu mai este mult. Următorul checkpoint ce trebuie bifat este refugiul salvamont (4) care pare desprins din povești.

page

Durata traseului: 30-45 de minute

Ce primiți  în schimb că ați ajuns aici?

IMG_20150809_124020

  • Liniște și răcoare
  • Sălbăticia stâncilor page2
  • O priveliște minunatăIMG_20150809_125038
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s